DEKRA și Autoliv Celebrează Excelența în Lean Six Sigma
Sediul companiei Autoliv România, din Brașov, a fost recent gazda unei festivități de premiere inedite – opt fabrici și divizii din Autoliv România au primit trofeul ”Excelența în Lean Six Sigma”, cu ocazia finalizării celui mai recent program de consultanță și training implementat de compania DEKRA pentru renumitul producător suedez de sisteme de siguranță auto.
Proiectul dezvoltat de echipa DEKRA, bazat pe un model funcțional complex, a combinat elemente de coaching și mentorship individual cu sesiuni personalizate de învățare, distribuite multi-divizional în câteva dintre centrele Autoliv din țară.
La eveniment au fost prezenți atât membrii echipei de consultanță DEKRA, participanți la proiect, dar și reprezentanți ai managementului Autoliv. Festivitatea a fost un prilej de a recunoaște și celebra nivelul ridicat de implicare și rezultatele excelente ale echipei, de a rememora momentele cheie ale colaborării dintre cele două companii, dar și de a planifica proiecte viitoare care să valorifice cât mai bine cunoștințele puse de la dispoziție de DEKRA.
Evenimentul a subliniat, de asemenea, importanța colaborării și a schimbului de bune practici între echipele celor două organizații, consolidând astfel un parteneriat strategic de durată, al cărui debut a avut loc în 2018.
”Pentru noi, această festivitate e în egală măsură un moment de retrospectivă. Cred că succesul proiectelor noastre comune e dat de două elemente foarte importante – suportul din partea managementului și disponibilitatea oamenilor de aici de a-și aloca timp, în ciuda unui program foarte încărcat, pentru procesul de instruire. Trofeele pe care participanții le-au primit astăzi celebrează în egală măsură performanța, seriozitatea și consecvența cu care participanții au tratat programul”, a declarat Aurelian Iuscu, trainer și mentor în Îmbunătățire continuă, Optimizare și Digitalizare Procese, DEKRA.
Programul de ”Excelența în Lean Six Sigma”, e cea mai recentă componentă a unui proces de consultanță complex, ce a presupus multiple faze de evaluare, implementare și optimizare, fiecare etapă fiind adaptată nevoilor specifice ale diviziilor companiei.
”Probabil că cel mai important efect al implementării programului Lean Six Sigma la Autoliv a fost crearea și întreținerea la nivel local a unei culturi organizaționale orientate spre îmbunătățire continuă și inovație. Împreună cu Dekra, am reușit să atingem câteva obiective ambițioase în ceea ce privește îmbunătățirea calității, reducerea costurilor și creșterea productivității, cu impact direct asupra performanței noastre financiare”, a adăugat Gabriela Zancu - Autoliv Shared Service Center & Romania Learning & Development Manager, Autoliv.
Despre DEKRA
DEKRA a fost înființată în 1925 în Germania și este cea mai mare organizație nelistată la bursă din domeniul Testărilor, Inspecțiilor, Certificării și Trainingului, cu peste 49.000 de angajați în aproximativ 65 de țări de pe toate continentele. În anul 2023, grupul DEKRA a generat venituri în valoare totală de peste 4,1 miliarde de euro.
DEKRA România a fost înființată în anul 2004. Cu sediul central la București și birouri locale la Brașov, Cluj-Napoca și Oradea, compania a dezvoltat patru linii de business, precum Certificarea sistemelor de management, Training&Consultanță, Inspecții Industriale și Inspecția pentru vehicule.
DEKRA Romania are un portofoliu de clienți diversificat, de la cei mai mari jucători din industria auto, la companii din domeniul producției industriale, de la servicii financiare și logistică, la Oil&Gas, Banking, Retail și HoReCa. Compania oferă servicii de audit, certificări, evaluări și inspecții industriale, consultanță, servicii de training tehnic și soft skills, servicii de optimizarea a proceselor pentru automatizarea și digitalizarea acestora și nu în ultimul rând, evaluări și inspecții auto.
Discutând specific de Lean Six Sigma, în ultimii 3 ani compania a pregătit peste 5000 de cursanți și a optimizat zeci de procese cu ajutorul instrumentelor specifice acestei metode, având rezultate de ordinul zecilor de mii până la milioane de euro. Nu în ultimul rând, preocupările DEKRA, dar și ale clienților companiei în materie de sustenabilitate deschid un nou domeniu în care serviciile și instrumentele de consultanță și training dezvoltate de DEKRA își găsesc un nou domeniu de aplicabilitate.
Despre AUTOLIV
Autoliv, Inc. (NYSE: ALV; Nasdaq Stockholm: ALIV.sdb) este liderul mondial pe piața sistemelor de siguranță auto. Autoliv provoacă și redefinește standardele de siguranță în mobilitate pentru a oferi soluții de vârf într-un mod sustenabil.
Compania dezvoltă, produce și comercializează sisteme de protecție, cum ar fi airbaguri, centuri de siguranță și volane, pentru toți marii producători auto la nivel global.
În 2023, produsele Autoliv au salvat 35.000 de vieți și au redus peste 450.000 de accidentări grave.
Activă în România încă din 1997, Autoliv a crescut constant în cei peste 27 de ani de activitate. Pe piața locală, Autoliv deține fabrici în Brașov, Lugoj, Reșița, Sfântu Gheorghe, Onești și Rovinari. Compania investește încontinuu în dezvoltarea capacităților sale locale de producție ale centurilor de siguranță, airbag-urilor și volanelor, dar și în centrul de inginerie și dezvoltare, centrele de competențe IT, financiare și de resurse umane, care funcționează pentru subsidiarele Autoliv din România și din Europa.